Liceul sub lupă

Liceul este, fără îndoială, cea mai importantă perioadă în formarea personalităţii. Acum ne descoperim marile pasiuni şi ne dăm seama ce vrem să devenim în viitor. Marile pasiuni au nevoie şi de un conducător spiritual, de un model. Maeştrii s-au împuţinat în societatea de azi, iar alţii trebuie doar descoperiţi. Tinerii nu mai ştiu să facă diferenţa între genii şi diletanţi, între profesionişti şi amatori. Consecinţele sunt: mediocritatea, denaturarea limbajului cotidian, nonvaloarea.

Democraţia ne învaţă să fim toleranţi, dar nu ne învaţă să deosebim nonvaloarea de valoare. Fiinţa profundă din noi se va pierde dacă nu concepem arta ca pe un mijloc de descoperire lăuntrică, dacă nu percepem arta ca pe ceva etic, dacă trupul afectiv nu mai poate face legătura om – cosmos, dacă existenţialul nu mai e o respiraţie din cosmos. Orice credinţă îţi conferă o satisfacţie; te ajută să depăşeşti greutăţile.  

Într-o eră a tehnologiei şi a devalorizării se pierde tot mai mult din etos. Sub semnul colectivităţii se pierde tot mai mult din individual şi particular. Culturile nu mai au specificul de altădată, iar moştenirea culturală a unei naţionalităţi nu mai este la fel de evidentă. Libertatea delirantă a cuvântului sporeşte; tabu-urile aproape dispar. Societatea suferă de ticuri verbale, intrând într-un cerc vicios din care cu greu se va ieşi. Acest impas are mai multe cauze: impertinenţa, nepăsarea, ignoranţa, uşurinţa sau superficialitatea faptelor.

Cel mai mult se dispare disciplina învăţatului de zi cu zi, în favoarea altor lucruri ce, simplu spus, dăunează. Concepţia despre viaţă şi succes s-a schimbat în favoarea ideilor lipsite de profunzime.

Marele Tot ar trebui să stea sub imperativul auritei căi de mijloc.

Paul Daniel Golban
IX B