Liceul, cimitir al tineretii mele

Probabil vă întrebaţi de ce am ales ca titlu un vers de Bacovia. Răspunsul nu este la fel de inteligent ca întrebarea, deoarece singurul lucru pe care aş putea să vi-l spun este că „îmi place”. Totuşi, să nu ne abatem de la subiectul pe care am de gând să-l dezbat în acest articol şi anume liceul, veşnica şi incomensurabila problemă a elevului tipic. Nu spun „ veşnică” pentru că ar dura (liceul în sine) o veşnicie, ci deoarece chiar dacă liceul se încheie după absolvirea celor 12 clase binecunoscute, efectele sale se văd abia mai târziu. Însă doresc să vorbesc acum despre un singur aspect al vieţii de liceu, şi anume „plecatul motivat”. După ghilimelele de rigoare, se poate observa ironia din spatele cuvântului ”motivat” .

Acest cuvânt „ motivat” , care presupune în subtext „chiulul” are un sens destul de larg în prezent, iar răspunsul la întrebarea „ De ce ai absenţă în data cutare?” sau „Unde ai fost în data cutare?” pusă de obicei de diriginte sau de profesor, cuprinde o varietate aproape inimaginabilă de scuze sau „ bla bla-uri”. Nu voi analiza decât două, doar pentru a sublinia ideea ingeniozităţii desfăşurate. De exemplu, unul dintre cele mai comune răspunsuri este „M-am simţit rău” sau „Am fost bolnavă”. Dacă este şi însoţit de un bilet de la părintele elevului în cauză care din solidaritate cu odrasla s-a hotărât să o ajute „ doar de data aceasta” cu condiţia „să nu se mai întâmple niciodată”, s-ar putea spune că lucrurile merg cum nu se poate mai bine. De obicei astfel de scuză scapă nepedepsită, deoarece orice încercare de a înţelege mai profund subitul fenomen de îmbolnăvire pare absolut inutilă, iar verdictul de „absent nemotivat” stă la latitudinea părţii care acuză. Un al doilea exemplu îl constituie chiulul în grup sau ca definiţie, situaţia în care întreaga clasă sub principiul „unul pentru toţi şi toţi pentru unul” se hotărăşte ca datoria de a fi prezenţi la un anumit număr de ore stabilit este suficientă pentru ca să fie clasificaţi drept elevi sârguincioşi. Din situaţia prezentată anterior însă, pot să se ramifice două alte situaţii. Fie chiulul se trece cu vederea, deoarece nu se consideră necesar efortul de a se trece toată clasa absentă, fie clasa este prinsă şi sancţionată conform „legii aplicate la sânge”, însă termenii şi conditiile de aplicare a pedepsei pot fi discutate între elevi şi profesor sau diriginte sub pretextul „rufele se spală în familie”.

În urma acestei analize a „plecatului motivat” ceea ce doresc să arăt de fapt este că actul chiulului face parte prin însăşi natura liceanului şi că la un moment dat această ispită, dacă îmi permiteţi să o numesc aşa, poate să ne atragă pe toţi în aşa-zisa capcană a libertăţii. Pe de altă parte chiulul face parte din procesul de maturizare, haideţi să-l luăm ca pe o etapă iniţiatică. Ceea ce merită menţionat este faptul că această practică larg răspândită poate fi cu două tăişuri, însă depinde de noi din ce perpesctivă o privim.

Melinda Bodor
XI C