Bârfa, baza întregii media, cea mai simplă formă de transmitere a informaţiei, virusul societăţii moderne. Prin definiţie, ea reprezintă un amalgam de cuvinte cu conotaţie negativă care pornesc de la o relativă inocenţă şi ajung să ruineze reputaţia unui om în intervalul câtorva ore.
Şcoala noastră nu face excepţie când vine vorba de libera circulaţie a bârfelor. Toţi se cunosc, chiar dacă nu interacţionează decât prin priviri; şi toţi au o părere despre ceilalţi, părere care, dacă ajunge să fie împărtăşită va evolua până în stadiul final de insultă personală. Noutăţile, faptele, vorbele, cuplurile sunt ridiculizate şi judecate pe bucăţi. Uneori critica este pozitivă şi încurajează schimbarea. Dar cercul vicios, caracterizat de neîncredere şi trădare ne include vrând-nevrând pe toţi. Încercarea de a împărtăşi o informaţie poate fi înţeleasă prost, dusă la extrem şi astfel ajungem în situaţia de a cauza dispute.Neînţelegerile duc la fisuri, care la rândul lor au un final previzibil.
În fiecare clasă există câteva tipuri de personalităţi fără de care cele minim 6 ore pe zi sunt plictisitoare: cel la curent cu noutăţile, cel care este împotriva tuturor, cel care nu ştie încă numele tuturor colegilor, cel a cărui viaţă îi face pe toţi fani etc. Tipicitatea este supusă criticii, diferenţele sunt privite cu ochi răi, iar prejudecăţile îngreunează obiectivitatea. Putem totuşi spera că încrederea mai este o calitate a celor care ne înconjoară şi, bazându-ne pe ei, vom ieşi din orice. Avem dreptul la a ne aştepta că putem conta pe ceilalţi -uneori cunştinţe, alteori prieteni- să închidă cu adevărat ceea ce le încredinţăm cu titlu de secret. Însă un secret devine altceva în chiar momentul în care s-a rostogolit de pe marginea buzelor şi a căzut în afara lor.
În ceea ce îl priveşte pe cel care lansează zvonul, uneori este anonim. Totul se încurcă, amplifică şi demolează, iar sub dărâmături stă onoarea celui bârfit care fără voia sa şi-a îngropat reputaţia. Partea fals pozitivă la un colectiv mare ca al nostru este că zilnic notorietatea îşi schimbă faţa, astfel că nimeni nu trebuie să trăiască mult cu pata pe el.Dacă privim consecinţele, ele sunt uneori iertate, rareori reversibile şi niciodată uitate.Perspectiva mea e puţin dramatică tocmai pentru a sublinia că nu ne putem opri odată ce am pornit lanţul. Toţi avem un prieten cel mai bun care am vrea să ştie noutăţile de peste weekend, iar el la rândul său cunoaşte persoane interesate care se întâmplă să îl ştie pe cel bârfit şi astfel se ajungă la adevăr. Apoi se reface firul, invers, întorcându-se serviciul de neîncredere şi finalul aduce de cele mai multe ori o confruntare ruşinoasă sau poate doar alte zvonuri nefondate, dar cărora li se va acorda atenţia cuvenită.
În concluzie, bârfa constituie o parte din dinamismul grupurilor noastre, pe lângă glume şi distracţie. Ea e partea întunecată a vieţii de liceu: un sistem antiplictiseală pe care l-am dezvoltat astfel încât fiecare să ajungă în postura de victimă, de ascultător, de persoană care începe, continuă sau divulgă. Nimănui nu-i place, dar toţi o mai facem, deşi din politeţe faţă de propriile persoane nu o recunoaştem.
Ne aflăm într-un mediu care încurajează exprimarea părerilor, dar nu ajungem oare uneori prea departe?
Andra HancaXI A
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu