Liceul, o lume aparte

Ce reprezintă liceul pentru fiecare dintre noi: un mic pas spre independenţă, spre o carieră sau un amalgam de idei, stiluri, gusturi diferite, un loc în care ne formăm ca persoană, în care legăm relaţii cu alte persoane? Nu cred că există adolescent care să nu fi avut sentimente de frică, de curiozitate sau spaimă faţă de noii profesori, colegi, inclusiv de materiile noi. Dar ajungem să cunoaştem persoane de tot soiul, să ne facem prieteni şi aici nu mă refer numai la colegi, ci şi la profesori.

            Omul este un animal sociabil, afirmă Aristotel. Este uimitor cum după 4 ani de ciclu gimnazial în care eşti obişnuit cu colegii, cu profesorii, o iei de la capăt şi te adaptezi la un nou mediu. În mai puţin de un an ajungi să ştii atât de multe lucruri despre colegii tăi încât uneori, ai o senzaţie de déjà vu ca şi cum i-ai cunoaşte de mai mult timp. Cu câtă uşurinţă reuşim să ne apropiem unii de alţii, să ne ajutăm (chiar şi la copiat) şi să ne povestim unii altora lucruri pe care nu ai curajul să le spui oricui. Este adevărat că numărul „bisericuţelor” este mai mare în comparaţie cu cele din clasele I-VIII, dar asta nu reprezintă un obstacol pentru a ne înţelege şi a fi o clasă unită, mai ales când vine vorba de o mini-vacanţă sau un „concediu” prelungit.

            Unii dintre noi reuşesc să stabilească relaţii de prietenie cu anumite persoane cu care la prima vedere nu ar avea nimic în comun. Grupul de prieteni te influenţează fără doar şi poate de la stilul de îmbrăcăminte până la genuri de muzică. Pot spune din proprie experienţă că mi-am schimbat preferinţele muzicale datorită calculatorului din sala 31 şi a colegilor care m-au surprins cu stilul de muzică pe care îl ascultau. Personalitatea este încă o parte care se modifică destul de mult ca urmare a integrării omului într-un nou grup. Dacă e să facem cu toţii o comparaţie între „noi din liceu” şi „noi din generală” sunt sigură că am descoperi multe deosebiri între comportamentul anterior şi cel de acum, precum şi activităţile din timpul liber.

            Termenul de „prieten” nu desemnează doar o persoană alături de care îţi petreci timpul liber sau căreia îi mărturiseşti secretele tale. După părerea mea, un profesor poate la fel de bine să fie un prieten fără a se implica direct în viaţa ta. Un profesor este prieten atunci când se apropie de elevi, când se străduieşte să facă o oră cât mai plăcută cu ajutorul unor glumiţe şi nu adoptând o atitudine sobră şi rece faţă de elevi. El trebuie să fie un exemplu al îmbinării utilului cu plăcutul pentru ca noi în viitor să ştim să facem faţă oricărei situaţii de plictiseală sau disperare fie la locul de muncă, fie oriunde altundeva. Noi, elevii, apreciem foarte mult profesorii care ne valorizează talentele şi efortul depus, fie el cât de mic. Atunci când un profesor „dă un pic în mintea copiilor”, respectul nostru pentru el creşte.

            Astfel, perioada liceului trece destul de repede şi ajungi să regreţi şi să-ţi aminteşti cu nostalgie momentele haioase din timpul orelor, ticurile profesorilor sau unele gafe ale colegilor. Amintirile din liceu valorează prea mult ca să le pui deoparte.  

Daiana Moldovan
XI C