Colegi

Liceu... când spun liceu nu mă gândesc la note, la profesori, la teme, la un prag pe care fiecare dintre noi trebuie să-l trecem la un moment dat. Când spun liceu mă gândesc la atmosfera dinainte şi de după vacanţa de vară, la noaptea dinaintea începerii clasei a 9-a, când am adormit la trei, mai mult de frică decât de somn; însă ceea ce îmi vine prima oară în gând sunt colegii de celulă, pardon, de clasă, alături de care îmi petrec, vrând, nevrând patru ani din viaţă (cei mai frumoşi, cică).

Pentru că am acumulat destulă experienţă(zic eu) „pe băncile liceului” şi nu numai, am distins prin procese bine definite, dar greu de explicat, mai multe tipologii în care se încadrează colegii de clasă:

Nemulţumitul care are de comentat la orice decizie ce se ia în clasă, fie că îi este favorabilă sau nu, fie că ştie sau nu despre ce este vorba. Întotdeauna îl vei recunoaşte după întrebarile: Da’ de ce?, Da’ nu putem să facem aşa ... sau aşa? sau după afirmaţii precum: Nu-i corect!, uneori Of …Doamne…. Atenţie! De multe ori poate fi confundat cu revoltatul, numai că acesta se manifestă mai “pe faţă”, are ieşiri mai grosolane şi de obicei este în conflict cu profesorii. Încă un model clasic este colegul enervant-de-bine-dispus. Semnele lui distinctive sunt zâmbetul tip reclamă Colgate, hiperactivitate şi un aer jucăuş. El are un dublu rol: de a te scoate din minţi când ai o stare mizerabilă şi de a te face să zâmbeşti în momentele în care chiar ai nevoie de un imbold pentru a te detaşa. Îmi voi continua lista cu colegul bun la toate, la care poţi apela în caz că ai uitat de tema la mate, sau care îţi va povesti cartea ce trebuia citită pentru testul de lectură. El nu se manifestă în vreun fel, este mereu amabil, dar există şansa ca într-o bună zi să-l recunoşti la ştirile de la ora cinci (şi nu ca prezentator). Pentru ca el să aibă un rol stabil în clasă, trebuie să existe şi şmecherul (ca să nu-i zic altfel) care mereu are nevoie ba de teme, ba de un creion, ba să-şi xeroxeze lecţia la română, nu pentru că îi este lene, ci pentru că nu vrea să îţi reţină caietul prea mult.

Pentru că ştiu că am fost atenţionaţi să nu folosim apelativul „tocilar” când vorbim despre colegul care are o înfăţişare impecabilă, memorează pagini întregi cu tot cu aliniate şi semne de punctuaţie şi care niciodată nu a ştiut nimic la teste, dar ia zece, o să folosesc termenul de coleg model. Într-o clasă numărul lor este restrâns, de preferinţă o bucată, dar putem întâlni cazuri de până la patru-cinci exemplare ( vorbim despre o clasă normală!!!). În opoziţie cu sus-menţionatul, vine colegul cool. Aici se încadrează elevii cu note cuprinse între doi şi opt, care vin la şcoală de plăcere, însoţiţi de un caiet universal. Ei sunt întotdeauna de acord să meargă la muzeu numai pentru că ieşirea e în timpul orelor. Sunt de asemenea recunoscuţi ca fiind deschişi la orice activitate extra-şcolară.

Asemănător cu colegul cool este mult mai titratul coleg popular. El poate avea şi calităţile precedentului, plus o listă lungă de cunoscuţi în întregul liceu. Prin urmare, este foarte bine informat, are o înfăţişare de obicei plăcută, este mereu în centrul atenţiei, dar curios, nu toţi ard de nerabdare să-i fie prieteni. Că tot am adus vorba de popularitate, există specimene precum neintegratul, care mereu caută să intre ba într-o bisericuţă, ba în alta, dar niciodată nu reuşeşte. De ce? Poate pentru că face glume proaste, întotdeauna rămâne în clasă când ceilalţi hotărăsc să chiulească de la desen, sau poate pentru că pur şi simplu se străduieşte prea mult.

Cu toţii îl recunoaştem pe cel care niciodată nu a ştiut că are temă, nu a putut învăţa că a ajuns târziu acasă sau a fost ascultat exact când Neti i-a prezis o zi nefastă. Cum nu ştiţi despre cine vorbesc? Este vorba de colegul-victimă! Trebuie să recunosc că e drăguţ să-l avem prin preajmă... .Fără alte prezentări, faceţi cunoştinţă cu plictisitul: habitatul lui specific este ultima bancă de pe rândul de la uşă (lângă coşul de gunoi , de obicei). În timpul orelor doarme, dar dacă atenţia îi este captată în mod miraculos, va adopta o stare de semi-amorţeală, ochi împăienjeniţi şi pe jumătate închişi; prin expresiile feţei va reuşi să ilustreze cu măiestrie diferite stadii ale plictiselii.

Pe lângă tipologiile enumerate până acum, l-aş putea adăuga pe întârziatul, care ajunge exact după ce profesorul îl pune absent, pe ordonatul, care îşi aranjează caietele şi cărţile în ordinea orelor din orar sau după mărime. Ar mai fi şi invizibilul, cu care întreţii o conversaţie doar când te ciocneşti de el, sau chiar linguşitorul (cel care asediază catedra după ore şi-i terorizează pe profesori cu întrebări stupide sau cataloage Avon).

Asta este frumuseţea liceului pentru mine: faptul că până la urmă ajungem să-l suportăm la fel de bine pe şmecher ca şi pe colegul bun-la-toate. Cred că aşa se explică de ce prin luna august ne este dor de şcoală. Pentru că, de fapt ne este dor de ei, de colegi,chiar dacă nu vrem să ne dăm seama, chiar dacă in luna iunie de abia aşteptăm să scăpăm de ei.

P.S.: Lista rămâne deschisă pentru eventuale completări. Deci, dacă aveţi în clasă colegi care se încadrează în alte categorii, vă rog să mă anunţaţi.

Alexandra Marian
XI C