Eu, tu, ea/el …
De ce “anemie”? Se pare că am adoptat mai mult decât trebuia de la generaţia anterioară. Noi, adolescenţii, trăim în prezent, fără nicio perspectivă, bună sau rea, asupra viitorului. Nu ne mişcăm nici în stânga, nici în dreapta. Preferăm să ne plângem înainte de orice altceva. Preluăm în mod continuu grijile şi gândurile unei societăţi postcomuniste, ne autocenzurăm, avem o mentalitate care nu ar trebui să ne aparţină.
“Muiaţi-s posmegii?”
Ne plângem de calitatea învăţământului, şi totuşi, suntem în aceeaşi situaţie de câţiva ani buni. Nu asteptăm oare să ne cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă? Am venit oare cu vreo iniţiativă, o rezolvare? Perpetuăm greşelile părinţilor noştri fără a realiza măcar că o facem. Trebuie sa fim conştienţi că avem de-a face cu un sistem educaţional la a cărui funcţionare contribuim fiecare, fie ea defectuoasă sau nu. Astfel, societatea românească de astăzi se bazează pe schimburi : mită, mici sau mari atenţii. Totul este un cerc vicios din care noi suntem parte, iar primul pas pe care îl putem face e să ne dăm seama de acest lucru.
“Lasă că sunt alţii care să protesteze..”
Vrem cu toţii o viaţă mai bună. Vrem să emigrăm şi lăsăm în paragină ceva la care noi înşine contribuim şi ar trebui să îndreptăm. Lăsăm în urmă un sistem pe care nici măcar nu am încercat să îl schimbăm şi căruia nu-i cunoaştem punctele slabe îndeajuns de bine. Suntem într-o situaţie în care atât autoanaliza individuală cât şi cea colectivă ne-ar putea ajuta mai mult decât credem.
Schimbarea nu vine din cer. Vine din acţiunea umană.
( Tenzin Gyatso)
Raluca Maxim, XI A
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu