Static

Timpul e parcă acea clipă în care mi-am văzut mâna şi toate degetele

împietrite de lumină. Chiar dacă a ţinut puţin, a părut o veşnicie.

Sau visele mele. Coşmaruri atât de reale, încât realitatea pare moartă. Vise atât de cadaverice, încât negura le cuprinde. Cuprinde timpul.

Creaturi niciodată văzute, create de penumbră. Reverii ce mă neliniştesc.

Această anxietate nu-mi dă pace. Mă găsesc purtat de gânduri, oprit în revelaţie.

Cu ochii deschişi străbat alte drumuri, alte locuri.

Cu ochii aprinşi revin la o pagină inevitabil albă, deşartă precum cotloanele inimii mele.

Şi până să-mi dau seama, totul se preschimbă în clipe de atimp. Nicicum nu pot ajunge la el. Mă nimiceşte căutarea lui. Îl salvez printre cuvinte nemişcătoare.

Îl aştept să se arate…

Daniel GOLBAN, IX B