Dragoste

           Deşi nu cred ca sunt în măsură să vorbesc pentru toată lumea, momentul preferat al tuturor elevilor într-o zi de şcoală este acela în care auzim clopoţelul ce anunţă pauza. Acel moment magic poate fi la fel de bine definit ca o relaţie intimă stabilită între fiecare elev şi clopoţel.

            Totul începe cu ultimele cinci minute din oră, când elevii se uită lung la ceas în speranţa că vreo putere ascunsă a minţii va face acele ceasului să se mişte mai repede. Când nemiloasa realitate intervine si le aminteşte că aşa ceva nu e posibil, elevii îşi redirecţionează atenţia spre profesor. Totuşi, nu se dau bătuţi şi mai încearcă o dată. Cu greu trec cele patru minute rămase... Când iubitul lor clopoţel sună, mintea şi corpul sunt cuprinse de o euforie neobişnuită, dar care continuă să surprindă de fiecare dată. În acea clipă elevul se deconectează de ora trecută şi de formalităţile pe care le impune şi iese în pauză. În pauză au loc toate confesiunile şi discuţiile între colegi. Începând cu dezamăgirile sau nervii aduşi de ora precedentă, ori chiar împărtăşirea unor experienţe plăcute trăite cu câteva minute înainte, până la ridiculizarea profesorilor şi la dezbaterea diferitelor probleme ce ocupă mintea unui elev de liceu.

            La fel ca într-o relaţie dintre două persoane, unul dintre indivizi e decepţionat de către celălalt atunci când clopoţelul anunţă sfârşitul pauzei (cred că v-aţi dat seama că nu e vorba de clopoţel). Elevul se întoarce dezamăgit în clasă simţindu-se într-un fel trădat de incapacitatea partenerului său de a-i satisface pe deplin nevoile. Însă poartă în suflet o aşteptare a următorului sunet ce va anunţa începutul pauzei care îi aminteşte că dragul lui clopoţel e încă devotat relaţiei lor.

            În concluzie, nimeni nu poate explica legătura stabilită între el şi clopoţelul şcolii decât un elev care deja a trecut prin suişurile şi coborâşurile unei relaţii de profundă afecţiune cu devotatul şi veşnic nehotărâtul care anunţă pauza.

Cezara Cosma, XI C